Turneul de fotbal
În perioada 15-17 aprilie 2009, la Roman, a avut loc Turneul de fotbal ,, Sfântul Leonardo Murialdo”, fiind ediţia a VI a, organizată de părinţii iosefini.
Meciurile s-au disputat pe terenurile şcolilor 3, 5 şi liceul sportiv, din oraşul Roman.
Organizatorii s-au bucurat de interesul tinerilor de a participa la acest turneu, ce s-a dovedit a fi o tradiţie şi un real prilej de a lega noi prietenii, în ciuda mizei şi a dorinţei fiecărei echipe de a câştiga turneul!
Au participat 16 echipe, 3 dintre ele fiind din oraş, restul fiind din satele din jurul oraşului; toate echipele au dovedit punctualitate şi seriozitate, în întâlnirile precedente în vederea oraganizării cât mai bine a acestei competiţii, punctualitatea înaintea meciurilor de altfel a fost apreciată de organizatori.
Un partener de succes a fost vremea minunată de afară, ştergând astfel toate temerile organizatorilor legate de condiţiile meteo.
Pe parcursul turneului au fost prezenţi aproximativ 200 de tinerii, ce au încălzit atmosfera, încurajând echipele lor favorite. La acest capitol s-a evidenţiat parohia Isus Bunul Păstor din Roman, care s-au prezentat cu un număr mare de susţinători, sub conducerea parohului lor.
Spiritul spartan le-a aparţinut pe tot parcursul turneului echipelor Iugani, Sagna, Fericitul Ieremia şi Isus Bunul Păstor.
Din punctul de vedere al organizatorilor, echipele Oţeleni şi Tămăşeni s-au dovedit a fi cele mai politicoase echipe.
Echipele cele mai resemnate au fost: Pildeşti, Săbăoani I, Buruieneşti şi Adjudeni.
Echipele care au izbutit să urce pe podium, au fost premiate cu o cupă şi o medalie, iar câştigătoarea locului întâi a primit trofeul.
Marea surpriză a acestui turneu,au fost cei din Sagna, care s-au prezentat cu o echipă puternică şi bine organizată, reuşind să şi câştige primul loc.
Analizând turneul în asamblu, s-a conturat un succes, neexistând incidente majore ce s-ar fi putut întâmpla la un astfel campionat de fotbal.
În planul pentru a VII a ediţie din 2010, organizatorii se gândesc la două ligi şi cu jucarea supercupei. Astfel pot să participe mai multe echipe, dat fiind numărul mare de cereri de a participa la acest campionat.
Iată clasamentul final:
1. Sagna
2. Gherăeşti
3. Săbăoani II
4. Iugani
In luna mai echipele de mai sus, sunt invitate de către părinţii iosefini la sediul lor, la un grătar, pentru a sărbători şi pentru a se cunoaşte mai bine.

